Metode de stabilire a prețurilor în meniul restaurantului: formule, strategii și reduceri care vă protejează marja

Ce sunt metodele de stabilire a prețurilor și de ce contează mai mult din 2022

Pe o terasă din port, un client vede prețul de lângă risotto. Nu vede niciodată calculul din spatele lui: cât costă farfuria, cât cer localurile asemănătoare din zonă și cât cred clienții că valorează preparatul.

Metodele de stabilire a prețurilor sunt moduri diferite de a cântări acești trei factori. Unele pornesc de la cost și adaugă o marjă, adesea stabilită ca food cost țintă. Altele pornesc de la piață. Prețul bazat pe valoare cere bani pentru experiența oferită de preparat, nu pentru ingrediente.

Ani la rând, multe localuri și-au crescut prețurile o dată pe an, din obișnuință. Valul de inflație din 2022 a pus capăt acestei rutine. Potrivit Eurostat, inflația anuală IAPC (indicele armonizat al prețurilor de consum) în UE a atins un vârf de 9,2% în 2022 și a coborât la 2,5% în 2025. O inflație mai lentă nu a însemnat însă prețuri mai mici. Costurile s-au stabilizat la un nivel mai ridicat și au rămas acolo.

Datele Eurostat arată că prețurile alimentelor și băuturilor nealcoolice din UE au crescut cu 33,2% între 2016 și 2025, cea mai mare creștere dintre toate grupele principale IAPC. Prețurile serviciilor de restaurant și cazare, un indicator simplu al inflației IAPC din restaurante și cafenele, au crescut cu 28,3%. Bucătăria s-a scumpit deci mai repede decât masa. Pentru multe localuri, această diferență a micșorat marja.

De aceea contează metoda. Prețurile stabilite deliberat și revizuite des absorb fluctuațiile costurilor. Dacă stabilești prețurile după instinct, vezi problema abia la sfârșitul lunii.

Acest articol acoperă formulele, principalele metode, psihologia prețurilor, reducerile și regulile UE privind prețurile. Noi am începe cu un pas simplu: săptămâna aceasta, comparați cele cinci preparate cele mai vândute cu costurile de azi ale ingredientelor.

Formulele de bază: food cost, adaos și marjă brută

Întrebați trei proprietari cât „aduce” un preparat și s-ar putea să primiți trei răspunsuri. Fiecare metodă din acest articol se reduce la patru calcule simple. Problemele apar când sunt confundate sau când se sare peste calculul rețetelor (stabilirea costului fiecărei farfurii).

Food cost-ul unui preparat

Cântăriți fiecare ingredient dintr-o porție și evaluați-l la prețul plătit furnizorului. Totalul este costul farfuriei. Așa cum explică școala culinară Escoffier, food cost-ul procentual este acest cost al ingredientelor împărțit la prețul din meniu și înmulțit cu 100.

Exemplu ilustrativ: un risotto cu un cost al farfuriei de 4,20 € se vinde cu 14 €. Food cost-ul său este 4,20 ÷ 14 × 100 = 30%. Ghidurile din industrie citează adesea un interval tipic de 28–35%. Escoffier observă că multe localuri țintesc 30% sau mai puțin. Tratați aceste cifre ca reguli practice, nu ca repere.

Iată problema: cifra este doar atât de fiabilă cât controlul porțiilor. Dacă bucătăria pune 180 g de orez, deși fișa tehnică spune 150 g, food cost-ul real e mai mare decât cel de pe hârtie.

Food cost-ul întregului meniu

Cifrele pe preparat arată ce ar trebui să se întâmple. Food cost-ul calculat din inventar arată ce s-a întâmplat de fapt, inclusiv pierderile și porțiile prea mari. Escoffier dă formula: (stoc inițial + achiziții − stoc final) ÷ vânzări de mâncare × 100.

Exemplu ilustrativ: o cafenea începe luna cu marfă de 8.000 €. Cumpără de 22.000 € și încheie luna cu 7.000 € pe rafturi. A consumat deci alimente de 23.000 € la vânzări de mâncare de 70.000 €. Food cost-ul ei este 23.000 ÷ 70.000 × 100 ≈ 32,9%. Dacă fișele tehnice dau în medie 30%, aproape trei puncte se pierd între livrare și farfurie.

Adaos sau marjă: diferența pe care mulți o confundă

Adaosul măsoară profitul raportat la cost. Marja brută îl măsoară raportat la prețul de vânzare: (preț de vânzare − costul mărfii vândute) ÷ preț de vânzare × 100. Aceiași euro, procente foarte diferite.

Un proprietar care spune „vreau un adaos de 70%”, dar se gândește la o marjă de 70%, va stabili prețuri mult prea mici. Un adaos de 70% la 4,20 € dă 7,14 €, adică jumătate din 14 €.

Profitul brut nu este ceea ce vă rămâne. Profitul net este profitul brut minus costurile cu personalul și costurile de funcționare, precum chiria și energia.

Marja de contribuție: cifra pe care se bazează menu engineering

Marja de contribuție este pur și simplu suma în euro pe care v-o lasă un preparat după food cost: prețul din meniu minus costul preparatului. Fiecare vânzare adaugă această sumă la salarii, chirie și profit.

Exemplu ilustrativ: un fel cu paste costă 3 € și se vinde cu 12 €. Asta înseamnă 25% food cost și 9 € contribuție. Un steak costă 11 € și se vinde cu 28 €. Food cost-ul lui este 39,3%, ceea ce pare mai rău. Totuși, fiecare steak aduce 17 €. De aceea menu engineering clasează preparatele după marja de contribuție.

Vă recomandăm să urmăriți ambele cifre pentru fiecare preparat. Folosiți food cost-ul ca să găsiți problemele din bucătărie. Folosiți marja de contribuție ca să decideți ce preparate promovați.

Metode bazate pe costuri: cost plus adaos și food cost țintă

Înainte ca cineva să vorbească despre preț, cineva trebuie să știe cât costă o farfurie. De aceea majoritatea localurilor încep de aici. Există două moduri obișnuite de a face asta.

Cu metoda cost plus adaos, aplicați un adaos fix la costul ingredientelor. Exemplu ilustrativ: 5 € food cost cu un adaos de 300% dau un preț de 20 €, pentru că prețul este de patru ori costul. Stabilirea prețului după food cost țintă funcționează invers. Împărțiți costul materiilor prime la ponderea din preț pe care trebuie s-o reprezinte mâncarea. Exemplu ilustrativ: un preparat de 4 € la o țintă de 28% se vinde cu aproximativ 14,29 € (4 ÷ 0,28). Ghidurile de prețuri plasează adesea un food cost sănătos la aproximativ 28–35% din prețul din meniu. Tratați-l ca interval de pornire, nu ca reper.

Exemplu de calcul: prețul unui fel cu paste în euro

Exemplu ilustrativ. O trattorie calculează costul tagliatellelor al ragù:

La o țintă de 30%, prețul este 3,90 € ÷ 0,30 = 13,00 €. Cost plus un adaos de 250% dă 3,90 € × 3,5 = 13,65 €. Ambele funcționează doar cu un control strict al porțiilor. Serviți 180 g de ragù în loc de 150 g și costul crește, în timp ce prețul rămâne pe loc.

Limitele stabilirii prețurilor pe bază de costuri

O formulă bazată doar pe ingrediente lasă deoparte cea mai mare parte din ce costă funcționarea unui restaurant. Un food cost de 30% nu spune nimic despre cheltuielile generale și costurile cu personalul. O tocană care ține un bucătar ocupat toată după-amiaza poate atinge ținta și totuși să piardă bani.

Metodele bazate pe costuri ignoră și clientul. Nu vă spun dacă 13,65 € este ieftin sau scump pe strada dumneavoastră, nici dacă preparatul se vinde.

Sfatul nostru: folosiți prețul bazat pe costuri ca limită inferioară, nu ca preț final. Recalculați preparatele cele mai vândute de fiecare dată când se schimbă o factură de la furnizor. Restul îl lămuresc metodele bazate pe piață.

Metode bazate pe piață: prețuri competitive, bazate pe valoare, premium și în funcție de cerere

Un preț bazat pe costuri vă spune cea mai mică sumă pe care o puteți cere. Nu spune nimic despre cât va plăti clientul. Metodele bazate pe piață pornesc de la stradă, de la concurență și de la momentul cumpărării.

Prețuri competitive

Stabilirea competitivă a prețurilor înseamnă să vă raportați prețurile la localuri asemănătoare din apropiere și să vă poziționați puțin sub ele, la același nivel sau deasupra. Fotografiați cinci meniuri din zonă și notați cât costă o margherita și un flat white.

Exemplu ilustrativ: dacă majoritatea vecinilor cer 12–14 € pe o pizza, o margherita de 19 € are nevoie de un motiv vizibil. Pericolul este să copiați cifre fără să vă verificați propriile costuri. Un concurent cu chirie mai mică poate supraviețui cu marje care nu v-ar acoperi costurile.

Prețuri bazate pe valoare și prețuri premium

Prețul bazat pe valoare stabilește prețul după valoarea percepută: cât valorează preparatul pentru client, nu cât vă costă pe dumneavoastră. Proveniența ingredientelor, o tehnică proprie sau o terasă cu vedere la mare o cresc.

Prețurile premium plasează deliberat un local sau un preparat în partea de sus a intervalului local de prețuri. Prețul mai mare semnalează el însuși calitate.

Exemplu ilustrativ: obrajii de vită gătiți lent costă 5,40 € în ingrediente. La un food cost țintă de 30%, s-ar vinde cu 18 € (5,40 ÷ 0,30). Concurenții locali cer 22 € pentru preparate asemănătoare gătite lent. Clienții îl consideră preparatul-semnătură al casei, așa că proprietarul îl pune la 24 €. Food cost-ul scade la 22,5% (5,40 ÷ 24). Fiecare farfurie aduce acum 18,60 € marjă de contribuție (24 − 5,40) în loc de 12,60 € (18 − 5,40). Același preparat, cu 6 € mai mult.

Prețuri în funcție de cerere și de oră

Prețurile în funcție de cerere leagă prețul de cât de mult au nevoie clienții de dumneavoastră în acel moment. Sunt cele mai frecvente în aeroporturi, pe stadioane și în alte locuri unde clienții au puține alternative.

În localurile obișnuite din centru, varianta mai blândă este prețul în funcție de oră: un meniu de prânz sau un preț de brunch în weekend. Prețurile dinamice, care se schimbă automat în funcție de cerere, atrag tot mai multă atenție. Un sondaj din industrie citat des sugerează că aproximativ șase din zece adulți sunt deschiși la ele, tinerii mai mult decât vârstnicii. Tot de acolo reiese că aproximativ o treime dintre operatori plănuiesc să investească în ele. Tratați aceste date ca indicii orientative, nu ca cifre sigure.

Prețuri de lansare pentru preparate noi

Un preparat sau un local nou are nevoie de una dintre două strategii. Strategia de fructificare (skimming) pornește de sus ca să atragă primii clienți curioși, apoi scade prețul. Strategia de penetrare pornește de jos ca oamenii să încerce și să devină clienți fideli, apoi crește prețul.

Noi am alege fructificarea pentru un preparat de sezon. Pentru un preparat permanent, păstrați mică reducerea de lansare, ca clienții fideli să accepte scumpirea ulterioară.

Prețurile pieței vă spun ce vor accepta clienții. Menu engineering arată ce preparate câștigă cel mai mult.

Menu engineering: prețuri după marja de contribuție și popularitate

Exemplu ilustrativ: un burger de 10 € cu 3 € food cost (30%) pare mai bun decât un piept de rață de 24 € cu 9 € food cost (37,5%). Apoi numărați euro pe care îi lasă fiecare farfurie: 7 € burgerul și 15 € rața. Food cost-ul nu vă poate spune ce preparate plătesc de fapt chiria.

Această schimbare de perspectivă este esența menu engineering. Michael L. Kasavana și Donald I. Smith au introdus metoda în 1982. Ea evaluează fiecare preparat pe două axe: cât de des se vinde și câtă marjă de contribuție aduce.

Numărul vânzărilor vine din datele POS, costurile din fișele tehnice. Comparați fiecare preparat cu media meniului pe ambele axe. Este o simplificare a metodei originale, dar ajunge pentru început.

Exemplu ilustrativ

Aici marja de contribuție medie este de 12,75 €, iar vânzările medii de 68,75 porții. Poziția unui preparat față de aceste două linii decide mișcarea de preț.

Cele patru cadrane și mișcarea de preț pentru fiecare

• Stelele sunt populare și profitabile, ca bibanul de mare. De obicei suportă o mică scumpire, pentru că cererea este deja dovedită.
• Caii de povară se vând bine, dar câștigă puțin pe farfurie. În loc de o scumpire bruscă, reduceți garniturile scumpe, ajustați porția sau creșteți prețul cu câte 0,50 €.
• Enigmele câștigă bine, dar se vând încet. Redenumiți-le, rescrieți descrierea sau rugați personalul să le recomande. Sau testați un preț ceva mai mic ca să aflați dacă prețul le frânează.
• Câinii sunt candidați la eliminare. Păstrați unul doar dacă are un rol clar, de exemplu singurul fel principal vegan din meniu.

Ce spun cercetările despre „punctele fierbinți” din meniu

Multe ghiduri recomandă plasarea Stelelor și Enigmelor în „triunghiul de aur”, unde privirea s-ar opri prima dată. Dar, potrivit sintezei cercetărilor de pe Wikipedia, există puține dovezi reale că aceste puncte funcționează.

Vă sugerăm să tratați aranjarea ca pe o ipoteză de testat pe propriile cifre de vânzări, nu ca pe o cale sigură de a le crește. Mutați o Enigmă, nu schimbați nimic altceva și comparați vânzările ei înainte și după.

Psihologia prețurilor: simbolul monedei, prețuri psihologice, ancore și momeli

Când cifrele se leagă, uitați-vă cum apar prețurile pe pagină. Psihologia prețurilor cuprinde mici decizii de prezentare (simboluri, terminații, amplasare) care schimbă cât de scump pare un preparat.

Renunțarea la simbolul euro

Cea mai citată dovadă provine dintr-un studiu al Cornell University și al Culinary Institute of America cu 201 clienți. Cei care au comandat dintr-un meniu fără simboluri monetare au cheltuit în medie cu aproximativ 8% mai mult, adică 5,55 $, decât clienții al căror meniu afișa prețuri cu semnul dolarului. Sheryl Kimes de la Cornell, una dintre cercetătoare, leagă efectul de „durerea plății”.

Prețurile scrise în litere („douăzeci și patru”) nu au avut rezultate mai bune decât cifrele cu simbol. Omiterea simbolului funcționează deci cel mai bine cu cifre simple: „24” în loc de „24,00 €” sau „douăzeci și patru de euro”. Indiferent de format, cifra trebuie să fie în continuare prețul final plătit de client (vezi regulile UE de mai jos).

Prețuri psihologice sau prețuri rotunde

Prețurile psihologice folosesc terminații precum ,99 sau ,95 ca prețul să pară mai mic. Clienții citesc 12,95 € ca „doișpe și ceva”, nu „treisprezece”. Se potrivesc cafenelelor, tejghelelor de take-away și meniurilor axate pe preț, unde clienții compară. Restaurantele elegante și cele din hoteluri preferă de obicei sume rotunde, precum 28 €, care transmit încredere, nu chilipir.

În opinia noastră, consecvența contează mai mult decât stilul: alegeți unul și rămâneți la el. Un meniu care amestecă 9,95 €, 14 € și 17,50 € pare improvizat.

Ancore și momeli

Prețul-ancoră pune un produs scump, de exemplu un platou de împărțit sau un steak premium, la începutul unei categorii, ca tot ce urmează să pară rezonabil. Prețul-momeală merge un pas mai departe: cu o ancoră joasă și una înaltă de o parte și de alta, opțiunea din mijloc pare alegerea rezonabilă.

Combinați asta cu menu engineering. Momeala trebuie să stea lângă preparatul cu cea mai bună marjă de contribuție, nu lângă unul oarecare.

„Preparatul pe care vreți cel mai mult să-l vindeți rareori trebuie să fie cel mai scump; trebuie să stea lângă cel mai scump.”

Exemplu ilustrativ: un wine bar oferă trei vinuri roșii la pahar, cu 6 €, 9 € și 16 € (TVA ignorat pentru simplitate). Paharul de 16 € se vinde rar, dar face ca 9 € să pară moderat. Vinul de 9 € costă 2,70 € pe pahar, adică 30% cost, și lasă 6,30 €. Paharul de 6 € costă 2,40 €, adică 40%, și lasă 3,60 €. Diferența este de 2,70 € pe pahar. Să zicem că ancora mută zece comenzi pe seară de la cel mai ieftin pahar la cel din mijloc. Marja de contribuție totală crește cu 27 € pe seară (10 × 2,70 €), fără nicio modificare de preț.

Începeți cu o categorie: găsiți preparatul cu cea mai bună marjă și puneți lângă el o opțiune mai scumpă.

Reduceri și promoții fără a eroda marja

E o marți liniștită și jumătate din mese sunt goale. O promoție le poate umple, dar vă poate și da marja pe nesimțite. Reducerile funcționează când știți dinainte câți clienți în plus trebuie să aducă oferta.

Tipuri de promoții: happy hour, pachete, meniuri fixe, oferte limitate

Un happy hour scade prețurile băuturilor sau gustărilor într-un interval fix, de obicei orele liniștite dinaintea cinei. Prețul de pachet grupează mai multe produse mai ieftin decât ar costa separat, de exemplu un burger cu cartofi prăjiți și o băutură. Meniul fix este un pachet cu mai multe feluri, adesea la prânz. O ofertă pe timp limitat aduce în meniu un preparat de sezon sau un preț redus pentru o perioadă stabilită.

Pachetele și meniurile fixe protejează de obicei marja mai bine decât reducerile generale. Puteți combina un produs cu marjă mare, precum o băutură răcoritoare sau un desert, cu unul cu marjă mai mică.

Cum calculați creșterea vânzărilor necesară pentru ca o reducere să merite

Cifra care trebuie protejată este marja de contribuție, iar reducerea iese direct din ea. Cu cât mai mult trebuie deci să vindeți ca să câștigați același total?

Sunt multe farfurii în plus. Cu cât food cost-ul unui preparat e mai mic, cu atât creșterea necesară e mai mică, deci preparatele cu marjă bună sunt mai sigur de promovat.

Reduceri pe preparate individuale într-un meniu digital

Într-un meniu tipărit, o promoție înseamnă retipărire sau o foaie prinsă cu capsa. Într-un meniu QR precum Platoo, puteți aplica o reducere unui singur preparat, iar clienții văd prețul redus chiar lângă el. Puteți schimba și prețurile din tot meniul în câteva clicuri. Exemplu ilustrativ: reduceți prețul a două aperitive pentru un happy hour din timpul săptămânii și apoi reveniți la prețurile obișnuite. Clienții văd actualizarea imediat, fără nimic de retipărit.

Anunțarea unui preț „înainte/acum”: ce acoperă regula celor 30 de zile

Dacă afișați un preț „înainte” tăiat, legislația UE poate stabili ce cifră poate fi acolo. De la Directiva Omnibus, o reducere anunțată la bunuri trebuie raportată la cel mai mic preț din ultimele 30 de zile, nu la cel mai mare preț pe care l-ați cerut vreodată.

Se aplică asta unui preparat servit la masă sau unui happy hour? Răspunsul e mai puțin simplu decât cred mulți proprietari. Înainte să publicați un preț „înainte/acum”, verificați cel mai mic preț din ultimele 30 de zile. Secțiunea următoare explică unde se aplică regula și unde nu.

Regulile UE privind afișarea prețurilor în meniu

Fiecare metodă de până acum se încheie cu o cifră în meniu. Dreptul european al consumatorilor este mai puțin interesat de cât cereți și mai mult de faptul dacă un client poate avea încredere în acea cifră.

Prețuri finale clare și reguli naționale privind taxa de serviciu și couvert-ul

Potrivit Comisiei Europene, Directiva 98/6/CE privind indicarea prețurilor cere ca prețurile să fie neechivoce, ușor de identificat și clar lizibile. Dar această directivă vizează produsele (bunurile), nu serviciile, așa că nu este regula principală pentru prețurile din meniu. Pentru restaurante, obligația de a afișa prețul final vine din Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale. Atunci când invitați clientul să cumpere, articolul 7 alineatul (4) litera (c) tratează prețul cu taxe incluse ca informație esențială. Regulile naționale privind afișarea prețurilor se adaugă acestora și se aplică adesea direct restaurantelor, de exemplu cele privind afișarea meniului la intrare sau taxele de couvert (sumă fixă de persoană pentru pâine și aranjarea mesei) și serviciu. În practică, cifra din meniu trebuie să fie suma cu TVA inclus pe care o plătește clientul.

Taxele de couvert, cele pentru pâine și procentele automate de serviciu urmează reguli naționale, așa că o linie normală într-un stat membru poate fi considerată înșelătoare în altul. Vă recomandăm să verificați regulile locale înainte să facturați ceva ce nu apare în meniu.

Reducerile au regula lor. Directiva Omnibus (UE) 2019/2161 a adăugat articolul 6a la Directiva 98/6/CE. Conform acestei reguli a celor 30 de zile, orice anunț de reducere a prețului trebuie să indice cel mai mic preț aplicat într-o perioadă de cel puțin 30 de zile înainte de reducere.

La 26 septembrie 2024, CJUE a adăugat o precizare: chiar și reducerea anunțată, de exemplu „−20%”, trebuie calculată pornind de la acest cel mai mic preț din 30 de zile.

Orientările Comisiei Europene îi limitează domeniul de aplicare:

• Se aplică bunurilor, nu serviciilor.
• Statele membre pot stabili reguli diferite pentru bunurile care se alterează sau expiră repede (articolul 6a alineatul (3)).
• Nu se aplică programelor de fidelitate sau reducerilor cu adevărat personalizate.
• Într-o campanie în care reducerea crește treptat, referința rămâne prețul de dinaintea primei reduceri.

Este un preparat servit la masă un serviciu? Cereți consultanță locală.

Exemplu ilustrativ: un bistro are de obicei un burger la 16,00 €. Timp de o săptămână, în ultimele 30 de zile, l-a vândut cu 15,00 €. Acolo unde se aplică regula, o promoție la 14,00 € trebuie afișată față de 15,00 €. Economia este de 1,00 €, nu de 2,00 € față de 16,00 €.

Informațiile despre alergeni lângă preț

Din 13 decembrie 2014, Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 impune informații despre alergeni pentru alimentele nepreambalate. Comisia Europeană confirmă că acest lucru include preparatele din restaurante. Anexa II enumeră substanțele vizate; în industrie se vorbește de obicei despre cei 14 alergeni majori.

Să zicem că înlocuiți un ingredient ca să protejați marja unui preparat. Informația despre alergeni trebuie să se schimbe odată cu rețeta. Sfatul nostru: tratați fiecare modificare de rețetă ca două actualizări, preț și alergeni.

Prețuri în zonele turistice și în restaurantele hotelurilor și cât de des să le revizuiți

Imaginați-vă o terasă în port sau barul din holul unui hotel. Potrivit UN Tourism, Europa a primit 793 de milioane de sosiri internaționale în 2025, cu 4% mai mult decât în anul anterior și cu 6% peste 2019, din 1,52 miliarde la nivel mondial. În aceste localuri clienții se schimbă săptămânal și rareori vă compară cu localul de la celălalt capăt al orașului.

Prețuri sezoniere și în funcție de cererea turistică

Aici prețul bazat pe valoare bate de obicei simplul cost plus adaos. Vederea la mare sau bucătăria deschisă până târziu fac parte din ceea ce plătește clientul. Prețurile sezoniere sunt o alternativă mai simplă și planificată la prețurile dinamice: stabiliți din timp liste de prețuri pentru sezonul de vârf și extrasezon. În ambele sezoane, tratați food cost-ul ca plafon.

Și limba contează. Sondajul CSA Research din 2020 pe 8.709 consumatori din 29 de țări a arătat că 76% preferă să cumpere având informații în propria limbă. Iar 40% nu cumpără niciodată de pe site-uri în alte limbi. Dacă un client nu poate citi un preț în context, îi este greu să-l considere corect.

O rutină trimestrială de revizuire a prețurilor

Cifrele Eurostat de mai sus arată că costurile nu așteaptă retipărirea anuală. Sfatul nostru: în fiecare trimestru, recalculați costurile preparatelor pe baza facturilor curente. Marcați-le pe cele peste food cost-ul țintă. Apoi comparați creșterea medie cu cea mai recentă cifră IAPC pentru restaurante și cafenele.

Exemplu ilustrativ: un preparat costă 4,20 € și se vinde cu 14 €. Asta înseamnă 30% food cost (4,20 ÷ 14 = 0,30). Acum ingredientele cresc la 4,90 €. Food cost-ul ajunge la 35% (4,90 ÷ 14 = 0,35). Ca să reveniți la 30%, aveți nevoie de 16,33 € (4,90 ÷ 0,30). În meniu, asta devine 16,50 €.

Cu un meniu digital precum Platoo, introduceți noile prețuri în câteva clicuri. Ele apar imediat în toate versiunile lingvistice ale meniului, fără retipărire.

Întrebări frecvente: prețurile din meniul restaurantului